Simion Bărnuțiu este mai degrabă cunoscut pentru calitatea sa de revoluționar de frunte printre pașoptiștii români din Transilvania. Mai puțină lume știe însă și despre perioada ieșeană a lui Simion Bărnuțiu, de activitatea sa de profesor universitar al Universității din Iași, în care acesta și-a lăsat o puternică amprentă timp de aproape un deceniu asupra gândirii politice, juridice, filozofice și pedagogice din urbea moldavă.
La 16 mai 1864 ( stil vechi) se stingea din viață Simion Bărnuțiu, după o lungă suferință. Chinuit de boală spre sfârșitul vieții sale, găzduit în casa lui Ștefan Micle, acesta solicită să fie dus în Transilvania, în locul său de baștină. Din păcate nu mai ajunge să-și satisfacă această ultimă dorință, murind pe drumul de la Iași spre Bocșa (n.r. 16 /28 mai 1864), în timp ce era însoțit de nepotul său, Ioan Maniu (n.r. tatăl lui Iuliu Maniu).
Pe monumentul lui Simion Bărnuțiu de la Bocșa, dezvelit la 14 iulie 1889, pentru a comemora 25 de ani de la moartea sa pe latura frontală se află scrise cuvintele: „În memoria lui Simion Bărnuțiu n. 1808 21 iulie / m. 1864 – 16 mai Fiii Selagiului”.
Preț de aproape un deceniu, Simion Bărnuțiu a activat la Iași ca profesor la Academia Mihăileană, între anii 1855 și 1860, și ca profesor al Universității din Iași, între anii 1860 și 1864, fiind practic primul profesor de filozofie al Universității din Iași.
