Până la 1842, limba oficială de stat fusese latina, în acel an exista intenția, în cadrul Dietei clujene, ca maghiara să fie declarată limbă oficială în Transilvania. În aceste condiții, Stephan Ludwig Roth a alcătuit o vestită broșură, „Confruntarea limbilor în Ardeal”.
„Domnii din Dieta de la Cluj vor să vadă născută o limbă de cancelarie și acum se bucură că pruncul a fost adus pe lume. Nu e nevoie a declara o limbă drept limbă oficială a țării. Căci noi avem deja o limbă a țării. Nu este limba germană, nici limba maghiară, ci este limba valahă. Oricât ne-am suci și ne-am învârti noi, națiunile reprezentate în Dietă, nu putem schimba nimic. Aceasta este realitatea. […] Această realitate nu poate fi contestată.
De îndată ce se întâlnesc doi cetățeni de naționalități diferite și niciunul nu știe limba celuilalt, le servește ca tălmaci limba valahă. Când faci o călătorie, când te duci la iarmaroc, limba valahă o cunoaște oricine. Înainte de a face încercarea dacă cineva știe limba germană sau celălalt pe cea maghiară, conversația începe în valahă.
Cu valahul oricum nu poți altfel sta de vorbă, căci de obicei el nu folosește decât graiul lui. Este explicabil: ca să înveți limba maghiară sau germană, ai nevoie de cursuri școlare. Limba valahă o înveți singur, pe stradă, în contactul zilnic cu oamenii. […] Azi se prinde de tine un cuvânt, mâine un altul și după o vreme observi că poți vorbi românește, fără ca de fapt să fi învățat.
Chiar dacă cuiva nu i-ar fi atât de ușoară învățarea ei, e de preferat să o facă, din mii și variate motive. Vrei să discuți cu un valah, trebuie să folosești limba lui, dacă nu voiai să te alegi cu un „nu știu” ridicat din umeri!
