CULTURĂISTORIE

Iancu Jianu: omul, boierul, haiducul, legendele

Proiectat în mit încă din timpul vieții, boierul haiduc Iancu Jianu (1787-1842) – bărbat scund, vânjos, cu părul roșcat, cu fața ciupită de vărsat, dârz și țintaș desăvârșit – a fost și este una dintre cele mai interesante personalități ale istoriei românilor

Nemulțumit de regimul fanariot, deși fiu de boier, Iancu Jianu s-a rupt de clasa din care făcea parte pentru a trece de partea celor mulți și oprimați, luând calea codrului. El a haiducit șapte ani (1810-1817), pentru ca apoi, în 1821, să se alăture cu foștii săi haiduci lui Tudor Vladimirescu, căruia i-a fost un colaborator devotat. Numele său devenise atât de răspândit, încât poporul îl dorea a fi un al doilea Vladimirescu, ceea ce l-a determinat pe Jianu ca, în 1823, să încerce, fără succes, să reaprindă flăcările Revoluției de la 1821

Iancu Jianu s-a născut în 1787, în familia micului boier Costache Jianu, care poseda mai multe moșii sau părți de moșie (Fălcoiu, Grojdibodu, Zvorsca, Leu și altele). Era cel de-al treilea copil, după Amza și Dimitrie, având și un frate mai mic, Mihalache. A urmat cursurile Școlii publice care funcționa pe lângă Biserica domnească din Caracal, unde a învățat paleografia chirilică, limbile slavonă, greacă, posibil și turcă. Pe Biblia familiei a făcut numeroase însemnări și… schițe de biserici. În decursul vieții a deținut funcții în aparatul administrativ și judecătoresc și a făcut parte din comisia de recenzare a pădurilor din județul Romanați. A onorat și o misiune diplomatică în 1821. Deci, Jianu avea o temeinică pregătire intelectuală. Totodată, se impune să mai amintim faptul că boieria nu l-a împiedicat să-și administreze singur proprietățile care i-au revenit din moștenirea părintească, pe când frații săi, asemenea altor boieri, le arendau.

Iancu Jianu a realizat în ce situație critică se afla țara, mai ales suferințele și necazurile lumii rurale, deoarece își petrecuse copilăria și adolescența printre țăranii și fiii de țărani, care lucrau pe moșiile Jienilor și ale altor boieri. În consecință, a căutat o cale pentru a ușura situația acestor oropsiți. Din relatările contemporanilor și din analiza acțiunilor sale se poate observa că boierul haiduc era un bărbat scund, dar vânjos, cu părul roșcat, cu fața ciupită de vărsat, cu mustața tunsă scurt, om energic, plin de viață, de bărbăție, curajos, dârz, îndrăzneț, ager, sprinten, un țintaș desăvârșit.

El a trăit asemenea altor fii de boieri de rangul al treilea, ceea ce ne îndreptățește să afirmăm că s-a bucurat de un trai îndestulător. Prin urmare, nu sărăcia l-a determinat pe tânărul boier Iancu Jianu, la numai 23 de ani, să se rupă de familie și societate, să se ridice deasupra intereselor clasei boierești și să ia calea codrului. Motivele se află în însăși evoluția noastră istorică, în situația social-economică a Principatelor în timpul regimului fanariot. Nefiind locul pentru o expunere amplă asupra acelei epoci, amintesc totuși că acest regim a înlăturat vechiul sistem tradițional voievodal, domnii fiind numiți direct de către Poartă din rândul elementelor fanariote, străine de neamul nostru, a instituit monopolul economic otoman și o cumplită asuprire fiscală, bazată chiar pe mijloace din cele mai dure și inumane, care mergeau până la schingiuire, pentru a stoarce cât mai mulți bani de la o populație și așa sărăcită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button