Badea Cârţan, ţăranul care a luptat pentru independenţa românilor din Transilvania

Acest cioban simplu a rămas în istoria românilor ca un luptător pentru unirea românilor din Transilvania cu cei din Vechiul Regat, dedicându-şi întreaga viaţă acestui scop nobil.

Într-o vreme în care românii din Transilvania aparțineau Imperiului Austro-Ungar și nu se bucurau de drepturi, Badea Cârțan a folosit cea mai eficientă armă pentru atingerea acestui obiectiv: cartea.

Deşi în adolescenţă era analfabet, a învăţat singur să citească şi apoi s-a îndrăgostit iremediabil de carte. A vrut să ofere acest privilegiu şi altora, mai puţin norocoşi.

Se spune că a cărat, timp de peste 30 de ani, către Ardeal, peste munţi, cu mari eforturi, pe cărări numai de el ştiute, peste 250.000 de exemplare de cărţi scrise în limba română. Greutatea totală a acestora ajunge undeva la 20 de tone.

Gheorghe Cârţan s-a născut într-o familie cu adânci tradiţii oiereşti, care a mai avut alţi şase copii. Din cauza sărăciei din familie, dar şi fiindcă auzise de la alţi copii din Recea că erau pedepsiţi dacă vorbeau româneşte, Gheorghe nu a mers la şcoală.

La vârsta de 11 ani a plecat, alături de membrii familiei, pe munte cu oile. În anul 1864, a trecut cu turma prin munţi, ilegal, graniţa dintre Imperiul Austro-Ungar şi România. A vrut să vadă ţara în care auzise că trăiesc fraţii săi români, liberi de orice stăpânire străină.

A ocolit străjile ungureşti şi a ajuns la ciobanii argeşeni. Acolo l-a întâlnit pe intelectualul braşovean Ion Cotigă. A devenit discipolul acestuia, învăţând aproape totul despre trecutul neamului său.

În anul 1877, şi-a pus turma de oi la dispoziţia Armatei Române, înrolându-se voluntar în Războiul de Independenţă.

În anul 1894, Badea Cârţan a participat la procesul Memorandiştilor de la Cluj. A fost arestat şi bătut de jandarmi. Motivul era aberant: nu era posibil ca un simplu cioban să asiste din proprie iniţiativă la un proces politic atât de important.

După bătaia încasată a plecat la Viena, unde a intrat în audienţă la împărat, care i-a promis tragerea la răspundere a vinovaţilor.

În anul 1895, Badea Cârţan a mers pe jos la Bucureşti, pentru a vedea statuia lui Mihai Viteazul. A aflat despre acesta că a fost un mare erou al românilor.

Neavând unde să doarmă, Gheorghe s-a culcat în zăpadă, după cum era obişnuit ca cioban. În dimineaţa următoare a fost văzut de Ion Grama, om de serviciu la Liga Culturală. Aflând povestea sa, omul de serviciu i-a facilitat întâlnirea cu profesorul V. A. Urechia, preşedintele Ligii şi cu profesorul Grigore Tocilescu.

Cu sprijinul acestora, Badea Cârţan a vizitat muzeele din Capitală, Ateneul Român, Universitatea, Academia Română. De asemenea, i-a cunoscut, printre alţii, pe Valeriu Branişte şi Constantin Mille, pe Nicolae Iorga, George Coşbuc, Ştefan O. Iosif, pe Spiru Haret, Take Ionescu şi I. C. Brătianu.

În ianuarie 1896, Gheorghe Cârţan a plecat pe jos, la Roma, în Italia. Dorea să vadă cu ochii săi Columna lui Traian şi celelalte mărturii ale vechimii şi latinităţii poporului român.

Un lucru impresionant este faptul că în traistă a luat cu el un pumn de pământ din grădina casei şi boabe de grâu, pentru a le aduce ofrandă înaintaşilor romani.

A mers pe jos 20 de zile până la Viena și 23 de zile, apoi până la Roma.

Badea Cârţan a început să transporte din România în Transilvania, pe cărări de munte puţin umblate, cărţi şi alte tipărituri pentru elevii şi studenţii români ardeleni.

A făcut aceste lucruri în contextul în care orice scriere care pomenea de istoria românilor era interzisă în imperiu.

În decembrie 1904, Badea Cârţan a ajuns înapoi la Cârţişoara după o altă călătorie. Şi-a găsit casa devastată de jandarmii maghiari, care îi confiscaseră toate cărţile româneşti. Au urmat alte nenumărate percheziţii, confiscări şi arestări.

Mii de volume donate de români pentru a fi duse în Ardeal au fost confiscate în timpul percheziţiilor.

După mai bine de trei luni de cercetare, la 25 martie 1906, Parchetul General din Tg. Mureş a redactat actul de acuzare nr. 893 în cauza penală privindu-l pe Gheorghe Cârţan. Rechizitoriul recomanda ani grei de închisoare.

După ce oficialităţile maghiare au avut o întrevedere cu împăratul Franz Joseph, toate procesele politice deschise împotriva lui Gheorghe Cârţan au fost revocate.

Preşedintele Tribunalului Braşov a comunicat oprirea procesului, iar la 5 mai anunţă renunţarea la acuzare din considerente politice.

În aceeaşi zi Gheorghe Cârţan a fost eliberat, după ce a fost obligat să semneze o declaraţie prin care se obligă să renunţe la toate cărţile şi sumele de bani confiscate şi la eventuale despăgubiri.

Totuşi, maghiarii nu s-au oprit.

Acţiunea penală împotriva lui Badea Cârţan a fost transformată într-un proces al cărţilor româneşti. După un an de judecată s-a dispus ca toate volumele româneşti confiscate să fie distruse prin ardere.

Badea Cârţan a continuat să călătorească între Ardeal şi Bucureşti. Porţile Palatului Regal îi erau întotdeauna deschise şi însuşi Regele Carol I stătea de vorbă cu ciobanul îmbrăcat în sarică şi încălţat cu opinci.

În iarna anului 1910, în timp ce se îndrepta spre Ardeal, Badea Cârţan a fost surprins de o avalanşă de zăpadă.

Timp de trei zile a fost captiv în munţii de zăpadă, reuşind să iasă cu greu ajungând în satul Poiana Ţapului. Întâmplarea i-a produs o congestie pulmonară.

Deşi părea să-şi revină şi să treacă peste boală fără urmări, în data de 7 august 1911, Badea Cârţan a trecut în lumea celor drepţi. A fost înmormântat în costum mocănesc şi cu căciulă ciobănească, în cimitirul din Sinaia.

La căpătâiul său au luat cuvântul personalităţi culturale şi politice care au elogiat întreaga viaţă a celui dispărut.

Pe crucea de piatră de deasupra mormântului său stă scris: „Aici doarme Badea Cârţan, visând întregirea neamului său”.