Povestea Crucii Caraiman
Aflată la altitudinea de 2.291 m și desemnată „cea mai înaltă cruce (39,30 m) din lume amplasată pe un vârf montan”, potrivit Guinness World Record, Crucea de pe Caraiman este unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din țara noastră. Un simbol național al României.
Situată în șaua masivului Caraiman, chiar pe marginea abruptului către Valea Seacă, și construită între anii 1926-1928, impresionanta cruce a fost ridicată în memoria eroilor prahoveni căzuţi în Primul Război Mondial, 1916-1918, pentru apărarea patriei.
Conform unor legende, monumentul a fost realizat în urma unui vis pe care l-a avut Regina Maria.
Crucea de pe Caraiman a fost construită cu mult efort, iar proiectul ansamblului a fost realizat de către arhitecții români Georges Cristinel și Constantin Procopiu.
Lucrările efective au fost executate de către Direcția de Poduri din cadrul C.F.R. prin secțiile L1 și L 5 din Sinaia, însă, în mare parte, construcția a fost realizată de Societatea Cultul Eroilor, fiind mobilizați și un număr mare de tineri.
Componentele metalice, lemnul, sculele, dar și celelalte materiale necesare au fost transportate cu trenul până la stația CFR Bușteni. De acolo, o parte din materiale au fost transportate cu care trase de boi, iar restul cu funicularul Fabricii de Hârtie Bușteni până în Cantonul Schiel – pe Platoul Bucegi, de unde au fost duse până în vârful Caraiman cu caii și măgarii. Din cauza drumului anevoios, o căruță putea face într-o săptămână doar două-trei transporturi.
Însă, în ciuda tuturor impedimentelor, impresionantul monument a fost construit. Până în anul 1939, Crucea de pe Caraiman era iluminată cu ajutorul unui generator de energie electrică, însă apoi aceasta a fost racordată la sistemul energetic național.
Dacă de la inaugurarea sa și până în 1948 crucea era aprinsă în noaptea de Sfânta Maria Mare (15 august), dar și de Înălțarea Domnului, după instalarea regimului comunist acest lucru nu s-a mai întâmplat.
Ba mai mult, monumentul a fost amenințat cu mutilarea, un primar a dorit să îi taie brațele, iar în vârful coloanei rămase să monteze o stea roșie. Din fericire, acest lucru nu s-a mai întâmplat.
Chiar dacă este un monument extrem de frumos, acest lucru nu pare să conteze pentru unii turiști. Instalația electrică a crucii a fost vandalizată repetat de-a lungul timpului de către turiștii care s-au cățărat pe Cruce și au spart becurile. Însă, chiar și așa, tot există oameni cărora le pasă de Crucea de pe Caraiman.