O nouă localitate a căpătat statutul de stațiune turistică
Un loc din România a primit o şansă în plus la dezvoltarea atât din punct de vedere turistic, cât şi financiar, a declarat primarul Toma Peştereanu, după ce, vineri, Guvernul a aprobat ca localitatea pe care o conduce, comunca Costești, să devină staţiune turistică, a 10-a din judeţul Vâlcea în momentul de faţă.
„Prin obţinerea acestui statut, Costeştiului i se recunoaşte valoarea cadrului natural şi a numeroaselor obiective istorice şi de arhitectură. Este un pas important pentru turism în primul rând, dar care ne va ajuta şi financiar, pentru că vom putea astfel să accesăm fonduri pe măsuri europene pe care nu le-am putut accesa până acum. Este, de asemenea, o certificare ce ne obligă să facem mai mult, să fim pregătiţi să primim oaspeţi în locuri curate şi cochete”, a spus primarul comunei Costeşti.
Situată în partea de Nord-Vest a judeţului Vâlcea, la poalele Munţilor Căpăţânii, comuna Costeşti este una dintre zonele cu cele mai multe lăcaşuri de cult din ţară, dar şi cu rezervaţii naturale deosebite. Pe teritoriul comunei Costeşti se află Parcul Naţional Buila -Vânturariţa (cel mai mic parc din România), Muzeul Trovanţilor (o rezervaţie naturală cu o colecţie de peste 300 de formaţiuni de calcar înconjurate de pământ şi nisip şi care au dimensiuni de la câţiva centimetri până la câţiva metri), cele mai înguste chei în calcar din România (Cheile Bistriţei), Peştera Liliecilor sau a Sfântului Grigorie Decapolitul (o rezervaţie naturală ce adăposteşte nu mai puţin de 17 specii de liliecii, toate ocrotite prin lege).