În ziua de 30 aprilie 1857, Bucureștiul devenea primul oraș din lume iluminat cu lămpi de petrol, înaintea Parisului și a Berlinului. Petrolul lampant din găzoaiele publice era distilat la Fabrica de Gaze din Ploiești și ardea cu o flacăra intensă și constantă, fără fum, fără miros. În anul 1871, în București existau peste 785 de felinare alimentate cu petrol lampant, iar la începutul secolului XX orașul avea 3.060 de felinare cu petrol, 990 cu ulei mineral, 400 cu gaz aerian și 200 de becuri electrice, numite și lămpi cu arc voltaic.
Când s-a aprins prima dată “Soarele electricu’” în București, urbea care sute de ani s-a culcat odată cu găinile. “Lumina era așa de puternică, încât simțeai dureri pătrunzătoare în tot globul ochiului”.
“Urbea are în sânul ei peste tot 150.000 locuitori, din care români 49.000, apoi greci, bulgari, sârbi, francezi, austrieci, germani, unguri, italieni, ruși, armeni, turci, polonezi, lipoveni și o mulțime de ovrei, precum și țigani, iară case sunt 16.000. Pavilioanele puterilor europene sunt: rusesc, austriac, german, englez, francez, italian, belgic, olandez, elen, sârbesc și american”, Lt-col Dimitrie Pappasoglu “Istoria Fondării Orașului București”. Și tot în anul 1871, “Societatea Anonimă Română de Tramvaie”, cu capital englez și belgian, a obținut autorizația de a instala linii de fier în București, pe care au început să circule tramvaiele trase de cai, tramcarele.
“Lămpile cu gaz lampant ardeau cu flacără limpede în evantai, cu o lumină galbenă și tremurătoare”
În noiembrie 1871 au fost instalate felinare cu gaz aerian în București și în același an s-a deschis Uzina de Gaz Filaret. 785 de felinare cu lămpi de petrol făceau din București un mic oraș care călca cu pași mari pe urmele Parisului. Momentul este evocat de Constantin Bacalbașa în “Bucurescii de altădată”.
“Noi, elevii cei mari din cursul liceal, am fost scoși de pe Calea Victoriei să vedem minunea. Pedagogii ne însoțeau. Am trecut pe Smârdan, prin Lipscani, pe Calea Victoriei. Pe aceste străzi era iluminatul cu gaz; deși sita Auer (sita incandescentă Auer, manșonul Auer, inventat în anul 1880 și care genera lumină în spectrul vizibil, n.n) nu exista încă, deși lămpile ardeau cu flacără limpede în evantai, cu o lumină galbenă și tremurătoare, totuși, era mare progresul”.
În anul 1890 se introduce iluminatul electric în Cișmigiu și pe Șoseaua Kiseleff. Pe atunci elev al Liceului Sf Sava, Victor Bilciurescu, ne spune cum au trăit bucureștenii iluminarea. Aproape că nu s-au putut uita, fără să-și ferească privirea de “un soare electric aruncând prin ploaie razele albastre”.
