Alexandru Vraciu, AS american al aviației de origine română care a distrus 40 de avioane japoneze
Alexandru Vraciu a fost un as al aviației care a activat în cadrul Marinei SUA (US Navy) în cel de-al Doilea Război Mondial.
La sfârșitul conflictului militar, Vraciu a fost pe locul patru în clasamentul celor mai de succes piloți ai US Navy, cu 19 avioane distruse în aer și 21 distruse la sol.
Alexandru Vraciu s-a născut în 1918 în orașul Chicago din imigranți români, Alexandru și Maria, veniți din Transilvania. Tatăl lui s-a născut în Poiana Sibiului, iar mama în Sebeș. În copilărie, Alexandru a călătorit în România, unde familia a locuit o perioadă scurtă.
Vraciu a terminat cursurile DePauw University din Greencastle, Indiana, iar în 1941 și-a început cariera militară. A zburat pe avioane de vânătoare Grumman F6F Hellcat, iar timp de cinci luni a fost „aripa” lui Edward „Butch” O’Hare, primul as al aviației al US Navy din război.
Cea mai de succes zi din cariera de pilot a lui Vraciu a fost 19 iunie 1944, când a participat la „Marea Vânătoare de Curcani din Mariane”. Din cele 2.400 de gloanțe, Alexander trăsese doar 360. Dacă împărțim 360 la cele 6 mitraliere, obținem doar 60 de gloanțe trase pentru doborârea a 6 avioane per mitralieră, adică 10 gloanțe per avion doborât, adică mai puțin de o secundă de foc asupra fiecărui avion. Acest record absolut nu a putut fi doborât de niciun alt pilot.