Pe 14 februarie 1935 s-a născut Grigore Vieru, unul dintre cei mai îndrăgiți poeți români, iubitor de neam, de limbă, de patrie și mai ales de mamă.
Grigore Vieru s-a născut în data de 14 februarie 1935, în satul Pererîta, în familia lui Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic. Debutul editorial îl face în 1957, pe când era student, cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma. În 1968 are loc o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice „Numele tău”, cu o prefață de Ion Druță. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul apariției devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu.
În 1988, i se acordă cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen. La sfârșitul anilor ’80, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. Vieru a fost unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova și se află printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. A participat activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.
În 1989, Vieru este ales Membru de Onoare al Academiei Române, în 1991 devine membru al Comisiei de Stat pentru Problemele Limbii, iar în 1992, Academia Română îl propune pentru Premiul Nobel pentru Pace.
În 1996, Grigore Vieru este decorat cu Ordinul Republicii. În 1997, Editura Litera din Chişinău lansează volumul antologic „Acum şi în veac”, iar trei ani mai târziu Vieru este decorat cu Medalia guvernamentală a României „Eminescu” – 150 de ani de la naştere.
Sărut vatra şi-al ei nume
Care veşnic ne adună,
Vatra ce-a născut pe lume
Limba noastră cea română.
Cânt a patriei fiinţă
Şi-a ei rodnică ţărână
Ce-a născut în suferinţă
Limba noastră cea română.
Pre pământ străvechi şi magic
Numai dânsa ni-i stăpână:
Limba neamului meu dacic,
Limba noastră cea română.
În al limbilor tezaur
Pururea o să rămână
Lomba doinelor de aur,
Limba noastră cea română.
