Singidava a fost unul dintre cele mai strălucite orașe ale Daciei, având rol de apărare a văii Mureșului de potențiali invadatori. Era una dintre cele mai mari și bogate cetăți dacice, fiind menționată chiar de către Ptolemeu ca fiind cea mai mare și mai bogată cetate de pe valea Mureșului.
Încă din 1868, pe acest loc s-a descoperit un tezaur compus din sute de monede de argint. Singidava este menţionată de Claudiu Ptolomeu (90-168), în „Îndreptarul geografic“, ca unul dintre „cele mai strălucite oraşe din Dacia“.
Deși anterioară regatului lui Burebista, cetatea de la Cugir a făcut ulterior parte din lanţul de cetăţi dacice de apărare a Sarmizegetusei din munţii Orăştiei.
Cercetările întreprinse aici au evidențiat faptul că elementele de fortificație aparțin celei de a doua epoci a fierului. Platoul superior al Dealului Cetate şi terasele care-l înconjoară sunt artificiale, dealul iniţial, sub forma unui con alcătuit din micaşist, fiind tăiat şi terasat pentru locuire.
Au fost descoperite aici locuințe dacice, gropi de provizii, ceramică, monede, dar și artefacte din lumea grecească sau romană, produse care certifică existența unor relații comerciale.
De cea mai mare atenție s-a bucurat însă necropola cetății cu cele patru morminte tumulare de incinerație.
Mormântul princiar, presupus a fi aparținut unui tarabostes local, conținea un frumos car de paradă cu patru roți și resturile incinerate a trei cai precum şi numeroase obiecte din fier, bronz, argint și aur, cămașă de zale din fier închisă cu butoni din argint suflați cu aur, un scut de lemn placat cu piele, un vârf de lance, o sica, o sabie dreaptă de tip celtic, garnitura unui arc, piese de vestimentație.