
La 8 februarie 1869, Constantin D. Aricescu (18 martie 1823-18 februarie 1886) este numit director al Arhivelor Statului.
S-a născut la 18 martie 1823 la Câmpulung Muscel în familia serdarului Dimitrie Aricescu cu Elena Chiliașu-Aricescu. Studiază mai întâi grecește, schimbând 4 profesori, apoi la școala națională din Câmpulung cu învățătorul Dumitru Jianu, și din 1837 la Colegiul Sf. Sava din București.
Tânărul și înflăcăratul Aricescu participă la Revoluția de la 1848, scriind cu această ocazie poezii precum „Ruga libertății” și „Libertate României”, iar anul 1850 îl petrece la închisoarea Snagov, condamnat pentru imnul-manifest „Blestemul României în contra apăsătorilor ei”. A publicat mai multe volume de poezii, traduceri, dar talentul său literar nu a ajuns în eșalonul întâi al scenei literare. Rămâne mai cunoscut drept conștiință politică satirică și istoric al secolului în care a trăit.
C. D. Aricescu a scris prima istorie a revoluției lui Tudor Vladimirescu bazată pe documente din arhive și pe istorie orală, cu reproduceri facsimilate, și o istorie a revoluției de la 1848 „Capii revoluțiunii române de la 1848 judecați prin propriile lor acte” (gândită inițial ca un capitol al memoriilor sale). De asemenea a mai scris istoria localității de baștină, fostă capitală a domnitorilor valahi.
Diversele slujbe pe care le-a avut, fie la București, fie la Câmpulung, au fost doar modalități de a-și câștiga existența, care i-au permis să se dedice vieții politice și să scrie în presă. După înfrângerea Revoluției de la 1848 o vreme nu a mai putut publica în Țara Românească, așa că a colaborat la „Foae pentru minte, inimă și literatură” din Brașov. În 1857 a fost ales secretar al Comitetului din Câmpulung care pregătea alegerile pentru Divanul Ad-Hoc, în care va participa ca deputat al orașului Câmpulung. Colaborează la „Românul”, „Reforma”, „Naționalul”, publică broșura „Despotismul și Constituția, Extract din mai multe opere politice”, dezbaterile din Comisia Proprietății, protestează împotriva legii presei de la 1862, publică broșurile „România sub prințul Bibescu, 1842-1848”, ”Reforma legii electorale”.
Este din nou condamnat în 1862 pentru publicarea broșurii „Odă la Grecia”, în care vorbea despre alungarea de către greci a regelui Othon, sugerând ca armata română să se răscoale pentru alungarea lui Cuza, primind pedeapsa de închisoare corecțională la mănăstirea Văcărești și amendă. După acest episod, C. D. Aricescu se desparte de gruparea radicală de la „Românul” (al cărei lider, C.A. Rosetti, va rămâne anticuzist, participând în 1866 la complotul care a dus la abdicarea domnitorului Unirii Principatelor) și scrie la „Buciumul”, apoi după suprimarea acestuia, la „Trompeta Carpaților”. Este ales din nou deputat de Câmpulung, dar intră în curând în conflict cu Mihail Kogălniceanu.
În 1869 este numit director la Arhivele Statului, dar este destituit la începutul anului 1870, Aricescu bănuind influența lui Kogălniceanu. După schimbarea din guvern din 1870, Aricescu primește direcțiunea Domeniilor Statului și dezvăluie în articolul „Câțiva debitori influenți ai Statului” numeroși oameni politici care aveau datorii neachitate către stat pentru moșiile luate în arendă, inclusiv M. Kogălniceanu, numit de el Pepelea:
„Pe atunci acest serviciu era codru de vlăsie:
Mulți impiegați făcuse strălucită avuție.
Am aruncat toți ciulinii, ș-am pus în loc trandafiri;
Am dezrobit apoi încă și averi din cotropiri,
Între care și moșia vestită Colibași;
Prin fraudă cotropită de trei șireți arendași;
În fine, chiar de Pepelea, arendaș atunci bogat,
L-am constrâns ca să plătească datoria către Stat.
Și l-am dat și-n judecată pentru pădurea Comană
Ce fără drept o tăiase, încât făcuse o poiană”.
Este dat afară și de la Domeniile Statului, dar cum Christian Tell, partizanul său politic, fusese numit Ministru al Instrucțiunii Publice, Aricescu este numit din nou la Arhivele Statului, în al doilea mandat (1871-1876).
Aceasta este o perioadă prolifică pentru C. D. Aricescu, în care scrie mult, atât literatură, teatru, cât și broșuri polemice, dar și scrierile sale istorice. Începe publicarea unor izvoare istorice în „Revista Istorică a Arhivelor României” („Indice de hrisoave și cărți domnești aflate în Arhiva Statului și nepublicate încă”, 2 volume, lucrare criticată de istorici pentru ordonarea pe pachete, și nu cronologică, fapt care îngreunează cercetarea; documente, condici de venituri și cheltuieli 1694-1704), istoriile revoluțiilor de la 1821 și 1848, continuă să publice (uneori anonim) în „Pressa” și „Columna lui Traian”.
În timpul directoratului său la Arhive, în 1869 și în 1872, se publică noi Regulamente importante în ceea ce privește organizarea activității Arhivelor.
După 1876, C. D. Aricescu activează mai mulți ani în învățământ: ca revizor școlar, ca director în Minister și ca director al internatului liceului „Matei Basarab”, în paralel cu activitatea de publicist și memorialist.