Vasile Boerescu (născut în 1830) a fost unul dintre cei mai importanţi intelectuali români, avocat, ziarist, jurist, traducător și un remarcabil om politic. A făcut parte din diferite guverne, atât sub Alexandru Ioan Cuza, cât şi sub Carol I. A fost director al Eforiei Şcolilor, ministru al Justiţiei, rector al Universității din București, Decan al Facultății de Drept, ministru al Afacerilor Străine şi ministru al Cultelor şi al Instrucţiunii Publice.
A fost unul dintre marii juriști ai României, iar abilitatea sa de a interpreta texte juridice dificile a ieșit la iveală în două momente esențiale din istoria României. Vasile Boerescu a fost unul dintre artizanii Unirii din 1859, când el a sesizat o scăpare a Convenției de la Paris, care a marcat sfârșitul Războiului Crimeii, care stabilea că Moldova şi Valahia vor purta numele de Principatele Unite, dar vor avea administrații separate, conduse de doi domnitori.
#1 Primul moment important constă în identificarea în textul Convenției de la Paris a faptului că nu era interzis în mod explicit ca cele două principate să aleagă aceeași persoană drept principe. Astfel, în calitate de deputat, a propus Adunării Elective a Munteniei alegerea drept domnitor a principelui ales de Adunarea Electivă a Moldovei, Alexandru Ioan Cuza. Astfel, românii au reușit să pună marile puteri în fața faptului împlinit, iar unirea celor două principate a fost înfăptuită.
#2 Al doilea moment important a fost încheierea convenției comerciale dintre România şi Austro-Ungaria din 1875, care a reprezentat, de fapt, primul act internațional care recunoștea individualitatea statului român. Marile Puteri, până la acea dată, considerau că România ar fi o provincie privilegiată a Imperiului Otoman, însă Vasile Boerescu, în calitate de ministru de Externe a reușit să negocieze textul convenției comerciale în așa fel încât Imperiul Austro-Ungar a recunoscut implicit dreptul României de a-şi negocia singură tratatele, iar astfel drumul spre independența de stat a intrat în linie dreaptă.
