Maramureș Colț de Rai: Mănăstirea Bârsana – Mocănița de la Vișeu – Cimitirul vesel de la Săpânța
Cine-și dorește să-și încarce sufletul în această vară poate începe din Maramureș, dintr-un adevăraț colț de rai al României. Pentru cine nu are planuri de vacanță, vă propunem traseul Mănăstirea Bârsana – Vișeu de Sus.
Mănăstirea Bârsana este situată pe Valea Izei și are o vechime de patru secole. Biserica mănăstirii este una dintre cele mai înalte construcții din lemn la nivel mondial și, datorită felului în care a fost realizată, probabil și una dintre cele mai frumoase.
Ansamblul mănăstirii Bârsana este format din: Biserica nouă a Mănăstirii („Soborul Sfintilor 12 Apostoli”), Altarul de vară, Aghiasmatarul, stăreția, casa maicilor, casa duhovnicului, turnul clopotniță și muzeul. Ansamblul monahal a fost construit din lemn, după tradiția locală. Biserica este construită din bârne asamblate orizontale și are plan dreptunghiular, cu pridvor cu două niveluri pe vest și absidă a altarului poligonală. La interior este de remarcat bolta de secțiune poligonală, pe console, iar la exterior sunt pridvoarele cu arcade pe stâlpi sculptați și parapete traforate.
Reconstrucția Mănăstirii Bârsana este o punte intre trecut si viitor. Folosind ca sursa de inspirație tradiția locală, toate clădirile din incinta mănăstirii sunt executate din lemn de stejar si pietre de râu, fiind ridicate de meșteri din localitate, asigurând astfel continuitatea artei cioplirii si îmbinării lemnului.
Mănăstirea Bârsana este situată la 23 de km de orașul Sighetul Marmației, pe DJ 185, în satul Bârsana. În fața mănăstirii se găsește o parcare mare în care vă puteți lăsa mașina.
Mocănița de la Vișeu
Dacă tot sunteți în zonă, la doar 42 de km de Mănăstirea Bârsana găsiți Mocănița de la Vișeu. Această adevărată mașină a timpului funcționează, aproape neîntrerupt, din 1932 încoace.
Calea Ferată Forestieră din Vişeu de Sus, situată chiar în nordul României, la graniţa cu Ucraina, reprezintă o bogăţie atât din punct de vedere tehnic, cât şi cultural. Pe o distanţă de aproape 60 kilometri circulă până astăzi – pe lângă locomotive Diesel – locomotive cu abur, alimentate cu lemn.
Practic, Mocănița, așa cum o știe toată lumea, este singura cale ferată forestieră activă și funcțională din Europa.
Între lunile mai – octombrie, Mocănița face plecări zilnice, iar biletele se pot cumpăra inclusiv online, astfel încât să vă planificați foarte ușor sejurul.
Casetă Cimitirul Vesel de la Săpânța
Cimitirul Vesel de la Săpânța se află la doar 45 de minute de mers cu mașina de Mănăstirea Bârsana, în sens opus față de Mocăniță.
Gazdă a peste 800 de monumente funerare, Cimitirul găzduiește faimosul „Albastru de Săpânța” și se spune că este inspirat din cultura dacilor. Intrarea este gratuită.
„Dragă Ancuța ia aminte,
fi deșteaptă, fi cuminte.
Să-mi aduci la mormânt
flori de sute și mii de ori!
Dar acum va las pe toți, frate, sora și nepoți! Eu vă las pe toți cu bine și să nu uitați de mine!”