Îl chema Iustin Comănescu. Eram prieteni de studenţie, adică de plimbări, de cinema, de serate, de cofetărie (eu îl tratam, fiindcă o ducea foarte greu). Era un băiat senin, cu simţul humorului, dar cu toată seninătatea lui, sau chiar cu această seninătate, cînd frontul începuse, după Stalingrad, să înainteze spre noi, spunea parcă visător: „îi prind eu pe ungurii care l-au omorît pe tata. Pe butucul de crăpat lemne le tai gîtul.” Nu ştiu ce făcuse, dar mă pomenii după încheierea păcii că îmi scrie din Paris. N-o ducea prea bine, dar se înscrisese la nişte cursuri. Avea o prăpădită de bursă…
Şi acum, după atîţia ani, îmi scrisese din nou, scrisoare însă care fusese reţinută. „Citeşte, dragă, zise ofiţerul, ce-ai rămas aşa pe gînduri?” începui să parcurg rîndurile. Nimic; că îi era dor de oraşul nostru, că s-a căsătorit tot cu o româncă, lucrează la Radio, a început să cîştige bine, dar ce bune erau prăjiturile alea şi ce plăcut era cînd mergeam noi la cinema. Şi se încheia astfel: „Scrie-mi! Eu aştept ordonanţele dumneavoastră”. Iustin Comănescu.
Romanul „Cel mai iubit dintre pământeni” condamnă abuzurile regimului comunist, deși a apărut prima oară chiar pe vremea lui Nicolae Ceaușescu. Este una dintre operele fundamentale ale lui Marin Preda, pentru înțelegerea celor petrecute în anii 50 ai secolului trecut cu România.
„Am citit, zic, nu văd nimic!” „Cum, se miră ofiţerul, dar scrie negru pe alb: aştept ordinele dumneavoastră.” „Nu ordinele ,am zis, şi am început să rîd, ordonanţele… Tovarăşe colonel, să vă explic. Cînd eram studenţi a venit odată o echipă de estradă din Bucureşti la noi în oraş şi am fost şi eu cu acest Iustin să vedem spectacolul. Era foarte reuşit şi am rîs de ne-am prăpădit de o scenă cu un majur şi un soldat…
Majurul îl beştelea şi soldatul stătea drepţi cu mîna la capelă şi repeta ca un papagal: să trăiţi, aştept ordonanţele dumneavoastră… Pe urmă, s ăptămîni în şir, eu şi cu Iustin cînd ne despărţeam nu mai ziceam la revedere, ci repetam şi noi, ca nişte papagali chestia asta cretină: aştept ordonanţele dumneavoastră…” „Dar ştii că a omorît unguri nevinovaţi acolo la el în sat… A venit cu Sumanele negre. Ei, cine erau ăia? Tu, dragă, trebuie să ştii…” Îmi ştersei sudoarea de pe gît şi de pe frunte. Simţii mişcarea de deget a unei absurde fatalităţi. Spusei: „De unde să ştiu, tovarăşe colonel? V-am spus tot ce ştiam”. „Asta e scrisoare cu cifru, strigă colonelul şi mă uitai uluit la expresia chipului său pe care apăruse o liniştită convingere: aştept ordinele dumneavoastră!” „Ordonanţele”, repetai şi eu liniştit şi ferm. „Tot aia e!” zise. „Nu e tot aia! V-am explicat!” Nu înţelegea! Poate că nu ştia bine româneşte? „Gîndeşte-te!” „Pot să vorbesc cu un colonel român? Nu vă supăraţi!”.
„Poţi să vorbeşti şi cu un general” zise el, cine crezi că mi-a dat acest document? Un general român!”. „Totuşi!” „Totuşi ce?” .„Insist să mă interogheze un ofiţer român.” „Se acceptă! Dar nu-ţi fă nici o speranţă! Nu e nimeni tîmpit aicea să creadă istoria ta cu estrada.„Şi mă trimise jos în celulă, unde căzui într-un somn greu.
Victor Petrini este personajul principal al romanului „Cel mai iubit dintre pământeni”, de Marin Preda. Intelectual, el este arestat pe motive inventate de Securitate și băgat în temniță, pentru că era potențial opozant al regimului. Povestea sa este simbolică pentru ce s-a întâmplat cu mare parte din elita românească.
