A devenit un clișeu să spui că România e o țară frumoasă, care oferă aproape orice celui care dorește s-o viziteze.
Dar asta nu înseamnă că e mai puțin adevărat. Țara noastră este un loc cu-adevărat ieșit din comun, unde poți descoperi adevărate minuni, care te fac mândru că ești român.
Asta nu înseamnă că România este numai lapte și miere sau că totul este perfect. Dar unde este?
Am fost învățați, prea mult timp, să vedem numai ce este rău în jurul nostru: dacă într-un peisaj mirific întins pe kilometri întregi, găsim o hârtie pe jos, ne concentrăm pe acel mic mic detaliu, nu pe tabloul întreg.
Am fost în toată Europa și nicăieri nu este perfecțiune: am găsit gunoaie pe jos și la Vatican și la Barcelona.
Dăm mii de euro străinilor să le vedem catedralele, dar nu avem ochi pentru minunățiile noastre, create de ai noștri, tocmai pentru noi, urmașii lor.
Un mare sfânt contemporan cu noi, Sf. Paisie Aghioritul, spunea că oamenii pot fi împărțiți în două categorii: muște și albine. Muștele sunt cei care, asemenea zburătoarei respectiv, văd numai ce este murdar, necurat. Albina, în schimb, deși zboară tot pe-afară, alege numai frumosul și dulcele.
Așa că veniți acasă! Din Maramureș, trecând prin Moldova și Dobrogea, plimbându-ne prin munții Argeșului, salutându-l pe Brâncuși de pe Transalpina, oglindindu-ne sufletele și chipul în Dunăre și admirând Cetatea Unirii, există cel puțin un loc pe care nu l-am văzut și care ne poate face să fim mândri să rostim cu voce tare: ASTA-I ȚARA MEA!
