Părinții unui copil nu mai pot fi denumiți cu apelativele de „mamă” și „tată”, ci cu „părinte 1” și „părinte 2”, conform unui proiect de lege francez din 2019, abandonat între timp.
În Italia, unele autorități locale au folosit, între 2014 și 2018, terminologia de „părinte 1” și „părinte 2” în documentele oficiale.
În 2021, Parlamentul European a emis un ghid de comunicare care să „îmbunătățească” limbajul folosit în documentele oficiale și comunicări: printre altele, erau luate la țintă și cele mai firești cuvinte din lume „mama” și „tata”.
Același document „recomanda” înlocuirea Crăciunului cu „Perioada vacanțelor”.
Abia după ce s-a aflat în mod public și după protestele vehemente din întreaga Europă, Parlamentul European și Comisia Europeană au dat înapoi și au retras „glosarul de termeni”, afirmând că este doar o „recomandare”.
Dar asta numai după ce mass-media „oficială” și „influencerii” cunoscuți au spus că-i fake news. Informație falsă. Propagandă rusească.
Confruntați cu dovezile irefutabile, au dat înapoi, afirmând că e doar un proiect, nimic obligatoriu.
Acest caz ilustrează perfect tactica folosită de Uniunea Europeană și de globaliști în general: fac legi sau proiecte secrete, iar când se află despre ele, își pun armata de ziariști să acuze și eticheteze pe cei care au făcut dezvăluirea: fake-news, putinism, minciună.
Dacă asta nu funcționează, atunci schimbă placa și recunosc că-i adevărat ceea ce negau ieri, doar că nu e obligatoriu.
Asta am văzut-o și recent, în ultimii doi ani, când tot ce-au etichetat ei ca fiind „fals” ieri, s-a dovedit adevărat, cu studii, azi.
Poate vă întrebați de ce este o preocupare atât de intensă, la nivel european, pentru limbaj, pentru felul în care ne strigăm părinții. La prima vedere, pare o concesie făcută homosexualilor și lesbienelor și atât. Aceștia, vexați de faptul că nu pot forma o familie, se supără când li amintește că o familie e formată din mama, tată și copii.
Și-atunci, vezi Doamne, trebuie ca ditamai Uniunea Europeană să le „protejeze” sensibilitatea. Dar e mai mult decât atât.
E vorba despre controlul cuvintelor și al felului în care vorbim. Acesta ne avertiza, în profetica sa carte „1984”, că „partidul controlează gândirea, prin controlul limbajului”. Pentru că felul în care vorbim contribuie la șlefuirea gândirii noastre.
Așa că aceasta este miza reală a înlocuirii mamei, tatei și a Crăciunului: controlul felului în care gândim. Dacă nu mai există „mamă” și „tată”, atunci nu mai există „familie”. Oricine poate forma o „uniune” din doi sau mai mulți „părinți”. Atunci, un copil poate fi conceput oricum, dacă „mama” nu mai există. Un copil poate fi tranzacționat, iar sarcina poate deveni o afacere, cu „mame” de închiriat.
Dacă nu mai există familie, nu mai există nicio opoziție la controlul total din partea statului. Globaliștii de azi sunt urmașii comuniștilor de ieri. Și ei au înțeles că familia este cel mai puternic nucleu de opoziție la un stat totalitar.
Un stat care vrea să-ți spună ce să mănânci, cum să circuli, ce să bei, ce să citești, ce să sărbătorești se va împiedica mereu de moștenirea transmisă în familie. Prin vorba dulce a mamei și prin experiența de viață a tatălui.
Să nu ne culcăm pe-o ureche și să credem că dacă ultima tentativă a eșuat în 2021, gata, s-a terminat.
PNL și USR au eliminat referințele la MAMĂ și TATĂ
Nu. Vor încerca în continuare. O ordonanță de urgență a PNL, susținută de USR, a eliminat referințele la „mamă” și „tată”, cu privire la revenirea din concediul de maternitate. Din fericire, s-au îndreptat lucrurile.
Dar ei nu se vor opri. Pentru că oamenii aceștia nu au nici un Dumnezeu. Ei se cred ei înșiși „dumnezei”. Și în consecință, vor să schimbe lumea după chipul și asemănarea lor, hidoasă. Demonică.
Până acum, au eșuat. Depinde doar de noi să eșueze ei și să păstrăm o lume a normalității: credința în Dumnezeu este principalul reazem. De-acolo ne luăm așezarea firească a lumii.
Apoi, să ținem aproape de cei care ne împărtășesc valorile, atât în societate, cât și în viața politică. Să nu uităm: Dumnezeu lucrează prin oameni.
Autor: Radu Ursan
